Principală » 2013 » Iulie » 13 » PNDR 2014-2020: birocraţie şi dezinteres la MADR
21:01:15
PNDR 2014-2020: birocraţie şi dezinteres la MADR
Deşi România este ţara cu cea mai mare populaţie rurală si cu cea mai dezlânată acţiune guvernamentală in ce priveste prezentul si viitorul satelor, MADR stă cu coatele pe birou şi gândeşte din când în când. Programul Naţional de Dezvoltare Rurală-PNDR (alimentat în proporţie predominantă de Fondul European de Dezvoltare Rurală) nu este nici la această dată creionat. Nici măcar liniile sale directoare. Ministrul D.C. vorbeşte mult si face puţin. Norocul lui că îl laudă peste măsură premierul Ponta, deşi rezultatele din agricultură, în ce priveşte atragerea fondurilor europene, sunt mai puţin "opera” tânărului ministru de la PC. Domnul D.C. povesteşte intruna despe un închipuit master-plan, despre strategii globale sau sectoriale, în loc să se preocupe de elaborarea acestui document vital – PNDR, mai ales că, în viitorul exercitiu bugetar 2014-2020, România are alocaţi, de la CE, mai puţini bani decât in actualul program (cca 7,1 miliarde euro, faţă de peste 8 miliarde in 2007-2013).
Cu atât mai mult s-ar impune folosirea lor mai cu "cap”, prin măsuri şi acţiuni bine fundamentate pentru ca fondurile comunitare să aibă vizibilitate în viaţa satelor româneşti şi nu să fie cheltuiţi fără niciun plan sau logică. "Faţa” satelor româneşti nu s-a schimbat aproape cu nimic din 2007 până acum, deşi s-au cheltuit cca 5 miliarde euro. Doar pe la Viscri, sau pe unde "bântuie” bastonul regal al prinţului Charles să se fi aliniat câteva străzi sau amelioarat niscaiva livezi de pomi fructiferi de pe vremea lui Dracula-Vodă.
In fine, să nu cădem şi noi în vorbărie fără sens.
Dar iată că, până acum, mai multe state au prezentat deja şi aşteaptă începerea negocierilor cu CE pe astfel de programe de dezvoltare rurală. Sigur, obiectivele pe care şi le propune Franţa prin Programul Hexagonal sau Polonia prin cel voievodal nu sunt aceleaşi şi pentru România. Repetăm motivele: avem cea mai populată structură rurală din UE, cea mai variată repartiţie geografică, cel mai disproporţionat nivel de dezvoltare intre satele din sud (sărace si dezordonate) şi cele din Bucovina  (bogate şi bine gospodărite). Aceste realităţi trebuiau să îndemne birocraţii si lefengii din MADR să gândească, să înceapă încă de anul trecut stabilirea principalelor coordonate ale PNDR 2014-2020. Apoi MADDR avea nevoie de supravegherea şi susţinerea comisiilor de specialitate din   Parlament. Din pacate, în aceste comisii sunt aciuţi tot felul de activişti foşti comunişti, obişnuiţi să lucreze în stil hei-rupist.
Vorba unui director de la Agenţia Naţională pentru Dezvoltare Rurală si Pescuit, unul pe nume Nicolae Popa: "Staţi dom’le că mai avem timp”?  Aşa este,  pâna în 2014 mai este o jumatate de an. Dar iarăşi negociem cu CE pe ultima sută de metri programul României de dezvoltare rurală.
Comisarul european pentru agricultură, Dacian Cioloş, ne-a  atras şi el atenţia, în luna mai, că
România este în întârziere cu elaborarea Programului de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 şi că în aceste condiţii îi va fi foarte greu să îl poată negocia.  Spunea Ciolos:
''Pentru Programul de Dezvoltare Rurală România încă nu a trimis niciun proiect... Şi sunt deja state membre din UE care au cel puţin un prim proiect din programul de Dezvoltare Rurală care e deja gata şi au început discuţiile informale cu CE. Aici am spus şi domnului ministru (D.C. – n.n.) că ar trebui grăbit un pic procesul ca să aibă timp România să-l poată negocia cu CE, să nu fie în ultimul moment şi să spună: păi a trebuit să-l aprobăm şi n-am avut timp să-l modificăm că nu ne-a lăsat Comisia''.
Aşa este cum spune comisarul, dar fruntaşii MADR tot fac socoteli, câte axe/programe să aibă PNDR pentru 2014-2020. Acum un an, directorul APIA era de părere că numarul de măsuri ar trebui sa fie de doar 5-6, fata de 25 cate au fost in 2007-2013. Achim Irimescu "eminenţa cenuşie” a lui D.C. spunea, nu demult, că numărul măsurilor PNDR nu trebuie să depăşească cifra 11. Acum cateva zile tânărul ministru D.C. perora pe aceeaşi temă: ''Sunt, în momentul de faţă, discutate două variante, fie cu 15 măsuri, fie cu 11 măsuri. Sper să ajungem în acord cu fermierii la un număr final şi sper, tot în acord cu fermierii, ce măsuri vom implementa, pentru că fondurile nu sunt nelimitate, sunt fonduri chiar mai puţine pe dezvoltare rurală decât am avut în perioada 2007-2013''.
Domnilor birocraţi de la MADR, că or fi 6, că or fi 11, că or fi 15, dar demaraţi odată dezbaterile interne şi finalizaţi PNDR pentru 2014-2020.  . 
Aiurea, ministrul şi cei din jurul său stau cu coatele de birou. De ce? Ne-a spus-o chiair directorul acela, Popa, de la APDRP: ''S-a stabilit firma câştigătoare, care va întocmi acest PNDR 2014 - 2020. Va trebui să urmărim îndeaproape fiecare etapă şi draft cu privire la construcţia acestei strategii. Este adevărat, sunt justificate temerile domnului comisar european, dar la nivelul Ministerului Agriculturii avem 6 grupuri de lucru formate din specialişti fermieri, asociaţii, unde vom încerca să cuprindem toate problemele pe care noi trebuie să le includem în viitorul PNDR, şi vă spun sincer că nu suntem întârziaţi în momentul de faţă sau nu suntem în pericolul de a nu implementa măsurile de finanţare atunci când ne-am propus…”
Asta este, cei din MADR când gandesc, gandesc ei pentru cineva. Creierul lor este obosit, tare obosit. Aşteaptă licitaţia…
Va avea "îndrăzneala” domnul prim-ministru Victor Ponta sa-i deranjeze puţin pe cei de la MADR? Că prea ia răsfăţat cu laudele…
Constantin Răduţ
 
 
Vizualizări: 435 | Adăugat de: constantinradut | Tag-uri: PNDR 2014-2020 | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
Doar utilizatorii înregistraţi pot adăuga comentarii
[ Înregistrare | Autentificare ]
Contact:
JAR - Jurnalul agriculturii româneşti
031721
Bucuresti, Romania-Roumanie
+40 (0) 725 511 887 
office.agriculturaro@gmail.com 
http://agricultura-ro.ucoz.ro


Echipa

Constantin Răduţ - editor şef

Costin Buradu - senior editor

Ion Ciprod - redactor