Principală » 2012 » Decembrie » 23 » Domnului ministru D.C.: Pentru unguri, pământul este sfânt. Pentru români, nu?
22:23:19
Domnului ministru D.C.: Pentru unguri, pământul este sfânt. Pentru români, nu?
O stire inexactă a AGREPRES arăta ca in Ungaria s-a votat o lege care interzice străinilor să cumpere terenuri agricole. De fapt este vorba despre o modificare de mare anvergură in legislaţia ungară. Anume: "In viitor, numai cetăţenii unguri vor putea cumpăra terenuri agricole ungureşti”, asa cum a explicat ministrul dezvoltarii rurale, de la Budapesta, intr-un comunicat difuzat astăzi. Investitorii străini nu mai sunt autorizati să cumpere terenuri agricole în Ungaria, potrivit unei legi de modificare a Constituţiei, votate de parlament, la 17 decembrie 2012, si calificată drept "istorică”. Guvernul lui Viktor Orban a declarat că terenurile agricole ungare trebuie să fie protejate in faţa marilor speculatori si a bancherilor străini, in favoarea proprietarilor mici si mijlocii din Ungaria.
Asadar, iată ca se poate sa te "lupţi” cu Bruxelles-ul. Guvernanţii nostri ar fi bine sa ia aminte. Mai ales ca unii dintre ei sa plecau pana la podea, si o fac si acum la fel, atunci când venea vorba de liberalizarea pieţii funciare in România. Era, la Bucuresti, tot un Orban, care, în speranţa că va deveni din nou inalt functionar la Comisia Europeana s-a împotrivit oricărui demers pentru ca România să solicite un moratoriu  pentru decalarea cu trei ani a vânzării, către persoane fizice nerezidente, a terenurilor agricole. "Nu se poate”, "Nu se poate” săreau, in ultimele luni, ca arşi, atât acest Leonard Orban, cât si Daniel Constantin. "Pentru asta va trebui ca Tratatul de aderare a României la UE să fie supus din nou aprobării instanţelor comunitare si naţionale.
Ca atare, în  ultimele trei luni ale guvernului Ponta 1, nici nu s-a mai apropiat cineva de subiect. Tabu. "Nu se poate”.
Ei bine, se poate. Ungaria o demonstrează cu prisosionţă. Pentru că Ungaria, potrivit prevederilor Tratatului de aderare (2004) trebuia sa liberalizeze piaţa funciară in aprilie 2011. A făcut întâmpinările la CE (precum toate celelelate state cu agricultura, care au aderat in acelasi an) si a obtinut derogare pentru trei ani. Adică la 1 mai 2014, Ungaria avea obligaţia să liberalizeze piaţa funciară. Numai că, încăpăţânatul Viktor Orban (primul ministru al Ungariei) a promis o "revoluţie " în agricultura ungară, "asa cum n-a existat in ultimii 50 de ani”. Primul pas a fost deja realizat. Afară cu speculatorii si asa-zişii investitori străini din agriculturtă.
De ce trebuie ca România să fie primul stat care liberalizează piaţa funciară, sub presiunea UE? Pentru că, se ştie, de la 1 ianuarie 2014, dacă guvernul nu face demersurile necesare, toţi străinii din  UE, persoane juridice si persoane fizice, vor avea dreptul sa cumpere terenuri agricole si forestiere de unde vor si cum pot din orice colt al ţării. Cine are asemenea interese? Domnul Daniel Constantin? Altcineva din  prejamsa sau din  guvern?
Aşteptam reacţia organizaţiilor profesionale. Opinia oricărei persoane fizice sau juridice.
Aşteptam, de asemenea, reacţia autorizată a MADR si a Guvernului.
Costin Buradu

Vizualizări: 354 | Adăugat de: constantinradut | Tag-uri: Orban, Ungaria, vanzare terenuri | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
Doar utilizatorii înregistraţi pot adăuga comentarii
[ Înregistrare | Autentificare ]
Contact:
JAR - Jurnalul agriculturii româneşti
031721
Bucuresti, Romania-Roumanie
+40 (0) 725 511 887 
office.agriculturaro@gmail.com 
http://agricultura-ro.ucoz.ro


Echipa

Constantin Răduţ - editor şef

Costin Buradu - senior editor

Ion Ciprod - redactor