<b>Excedentul comercial agricol. Sau cum ne furăm singuri căciula</b> - 17 Martie 2014 - JAR - Jurnalul agriculturii româneşti
Principală » 2014 » Martie » 17 » Excedentul comercial agricol. Sau cum ne furăm singuri căciula
12:03:17
Excedentul comercial agricol. Sau cum ne furăm singuri căciula
Direcţia de politici agricole şi strategii (pompoasă denumire!) din cadrul MADR s-a grăbit să comunice publicului larg balanţa comercială pe anul 2013. Comunicatul de presă a fost difuzat chiar în ziua de duminică (dovada că la Ministerul agriculturii se munceste pe rupte). Documentul deţine date statistice care nu sunt încă definitivate la nivelul Institutului Naţional de Statistică (cel puţin în privinţa schimburilor comerciale intracomunitare). Acestea nu sunt doar elemente de „bucatărie”, ci mai degrabă încercări ale MADR de a induce iluzia că sub ministeriatul dlui Daniel Constantin agricultura urcă, urcă, priveşte spre înălţimi precum pasărea măiastră.
Strategii de la direcţia de specialitate a MADR încearcă să ne inducă în eroare. Vorbesc despre balanţa excedentară de produse agroalimentare. Aceasta ar fi fost pozitivă cu aproape 325 milioane euro, faţă de un deficit de 745 milioane euro în anul 2012.
Strict statistic lucrurile stau întocmai.
Numai că în statistica MADR ar fi trebuit să se facă distincţie între comerţul exterior cu produse agricole şi  cel cu bunuri agroalimentare. In aceste condiţii am observa cu toţii, inclusiv cei care fac propaganda agriculturii în plin avânt, că România este încă o ţară dependentă de  importuri, că siguranţa alimentară a ţării este un deziderat încă îndepărtat.
Să ne explicăm: dacă din excedentul de 324,9 milioane euro, înregistrat în 2013, nu am lua în calcul diferenţa foarte mare pe care au înregistrat-o exporturile de cereale în 2013 faţă de 2012, atunci balanţa comercială a României cu produse agricole si bunuri agroalimentare ar fi cu multe sute de milioane euro pe minus. De pildă, numai diferenţa între exporturile de grâu (977,7 milioane euro, faţă de 544,1 milioane euro = 433,6 mil. euro) si porumb (731,0 mil. euro, faţă de 335,6 mil euro ‚ 134,5 mil.euro)  din 2013 si 2012 se ridică la 568,1 milioane euro.  Dacă „sfânta natură” nu ne-ar fi dat ajutorul ceresc, atunci exporturile la aceste două principale vegetale ar fi fost egale sau mai mici cu cele din 2012. De ar fi fost egale, atunci balanţa comercială agricolă a României ar fi fost în deficit cu peste 243,2 milioane euro. Nu mai adăugăm şi sporul de export la floarea soarelui pentru că fără el defictul ar fi fost aproape de cel din  anul precedent.
Faptul că agricultura românească a „strălucit” în anul 2013 datorită cerealelor se observă si în unităţile de desfacere a bunurilor agroalimentare. In rafturile din magazinele românesti găseşti o gamă restrânsă de astfel de produse. De la fructe (care în sezonul de iarnă sunt cvasi-inexistente), legume, zarzavaturi, până la preparate de patiserie si carne de porc. Mai nou, supermaketurile (mai toate aparţinând unor lanţuri comerciale străine, fără interes faţă de productia autohtonă) amăgesc clienţii români cu produse ieftine si de proastă calitate, cum ar fi laptele, mezelurile, semipreparatele de legume si carne.
Bilanţul supraestimat al MADR privind excedentul comercial al României trebuie privit, deci, cu toată rezeva de rigoare. Potrivit INS, pe 11 luni din anul 2013, deficitul comercial al României era de 30,3 milioane euro la carne şi organe comestibile de pasăre, de 5,134 milioane euro la animale vii din specia bovine, de 27,192 mil. euro la zahar etc
Vizualizări: 281 | Adăugat de: constantinradut | Tag-uri: balanta comercial | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
Doar utilizatorii înregistraţi pot adăuga comentarii
[ Înregistrare | Autentificare ]
Contact:
JAR - Jurnalul agriculturii româneşti
031721
Bucuresti, Romania-Roumanie
+40 (0) 725 511 887 
office.agriculturaro@gmail.com 
http://agricultura-ro.ucoz.ro


Echipa

Constantin Răduţ - editor şef

Costin Buradu - senior editor

Ion Ciprod - redactor