Principală » 2014 » Iulie » 18 » De ce vor patronii din agricultură să fie “secretă” producţia de cereale?
10:21:21
De ce vor patronii din agricultură să fie “secretă” producţia de cereale?

Anul trecut, când ministrul D.C. a estimat o producţie record de grâu şi, în general, de cereale, boşii din agricultură, în frunte cu Laurenţiu Baciu, patronul Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România nu a încetat să acuze ministerul şi, mai ales, pe Daniel Constantin, de “conspiratie”, în care autorităţile şi traderii doresc să “jecmănească” pe fermierii români. Nici anul acesta, Laurenţiu Baciu nu a fost mai ponderat, deşi a observat că piaţa cerealelor din România nu este influenţată de declaraţiile mai mult sau mai puţin inspirate ale conducerii ministerului agriculuurii, ci de situaţia general a pieţii, în care oferta a fost mai mare decât cererea. Atât în Europa, cât şi în lume. La “presiunea” patronilor din agricultură, tânărul nostru ministru de la MADR a ajuns să recunoască faptul că nu poate aprecia nivelul cantitativ al recoltelor de păioase de “teama” reacţiilor negative ale patronatelor. Este, probabil, un caz singular în Europa în care ministerul de resort îşi înfăţişează micimea profesională şi autoritatea şubrezită în faţta unor indivizi fără scrupule. Interesul acestora este acela de a “dicta” pe piaţa internă preţul păioaselor, în general al cerealelor. Fără nicio motivare sau logică. Aşa cum arăta raportul recent al CE, în UE se vor înregistra în acest an producţii mai mari decât în 2013, atât la păioase, cât şi la porumb, floarea soarelui şi alte plante cerealiere sau oleaginoase. CE sau experţii la care face apel UE nu îi întreabă nici pe Laurenţiu Baciu şi nici pe alt personaj supergălăgios din România sau din altă ţară cam cât grâu, rapiţă etc obţin la hectar. Estimările se fac pe baza observaţiilor satelitare şi a evoluţiilor pedoclimaterice Că unul ca Laurenţiu Baciu face pe isteţul şi crede că punând pălăria pe ţambal îi vor induce în eroare pe traderi, dar şi instituţiile statului este o prostie specific românească. In alte state transparenţa este un obiectiv necesar pentru reglementarea pieţii şi stabilitatea activităţii agricole. Aşa a procedat, recent, Asociatia germană a producătorilor de cereale care afirma că producţiile din 2014 vor fi similare cu cele din 2013. Ministrul francez al agriculturii a raportat şi el adevărul asupra situaţiei recoltelor. De ce, totuşi, atât Laurenţiu Baciu, preşedintele LAPAR, cât şi alţi “moşieri” din generaţia post-Ceausescu vor să ascundă realitatea producţiilor? Nu chiar din prostia dâmboviţeană, cum ziceam mai înainte. Ci dintr-un motiv mult mai pragmatic. Nedeclarând adevărata producţie la hectar, atât fermierii mijlocii, cât, mai ales, cei mari încearcă să influenţeze în jos preţul cerealelor, determinând astfel profituri avantajoase în favoarea lor. Cum ? Mai bine de 80-90 % din terenurile pe care le cultivă nu sunt în proprietatea lor, ci a unor ţărani fără forţă fizică sau mecanică pentru propria fermă. Atunci, aceştia din urmă au arendat 2-5, până la 10 hectare unor indivizi precum Laurenţiu Baciu şi toţi cei din LAPAR. Şi nu numai. Dintro exploataţie de circa 20 000 hectare pe care o deţine un arendaş, 16-18 000 ha aparţin proprietarilor de drept, “despăgubiţi” cu 30 % din recoltă, pe baza unor contracte şi aşa dubioase. Or, dacă preţul grâului este de 58 bani pe kg, atunci dintro producţie medie de 4000 kg/ha, arendaşul va trebui să ”onoreze” pe arendator cu 1 000-1200 kg/ha sau cca 700 lei/ha. Din totalul suprafeţei arendate (16-18 mii ha), arendaşul va “înapoia” arendatorilor o sumă/echivalent a 11,2-12,6 milioane lei. Dacă preţul stabilit de autorităţile locale, fără presiunea patronilor din agricultură, ar fi de cca 78 bani pe kg, atunci arendaşi precum Laurenţiu Baciu ar trebui să înapoieze adevăraţilor proprietari peste 900 lei/ha. In total, la o exploataţie de cca 20 mii ha, între 15-16,2 milioane lei. Diferenţa este “dintr-un foc” de peste 4 milioane lei sau 800 000-1 000 000 euro. Este clar de ce se luptă marii patroni din agricultura românească pentru ca producţiile de cereale, şi nu numai, să fie ţinute la “secret” şi să fie “încondeiate de propriile lor interese. (preluare din http://jc.ucoz.ro)

Vizualizări: 473 | Adăugat de: constantinradut | Tag-uri: pretul cerealelor | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
Doar utilizatorii înregistraţi pot adăuga comentarii
[ Înregistrare | Autentificare ]
Contact:
JAR - Jurnalul agriculturii româneşti
031721
Bucuresti, Romania-Roumanie
+40 (0) 725 511 887 
office.agriculturaro@gmail.com 
http://agricultura-ro.ucoz.ro


Echipa

Constantin Răduţ - editor şef

Costin Buradu - senior editor

Ion Ciprod - redactor