JAR - Jurnalul agriculturii româneşti - Politici agricole
Daniel Constantin vrea să fie fruntaş
Daniel Constantin  vrea să fie primul  pe ramură. Aşa se laudă domnia sa. Chiar în comunicatul dat publicităţii duminică (23.03.14) se specifică negru pe alb:” MADR este primul minister din România care furnizează Comisiei Europene o variantă de lucru a unui Program european de finanțare”. Poate se ofuscheza dl Orlando Teodorovici!?
Aşadar, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a transmis în data de 21 martie 2014 prima variantă a Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020 către serviciile specializate ale Comisiei Europene. Mă rog, merge, deşi dom’Turtoi promisese că data limită  va fi  15 martie…
Această transmitere a fost făcută cu scopul de a obține opinia experților europeni asupra conținutului viitorului PNDR, se spune în comunicat.  Iarăşi facem paranteză deschisă: Domnul comisar Cioloş zicea deunezi că PNDR-urile ar trebui elaborate în forma finală de fiecare stat membru. Nu, România vrea să primească "safturi” pe care apoi să le conteste ca fiind "dispoziţii” de la CE. A se vedea ce s-a intâmplat în precedenta  legislatură (2007-2013).
MADR arată că  Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020  în formă de proiect (n.n.)a parcurs un amplu proces de consultare publică prin care toți cei implicați au avut ocazia să își spună opinia asupra acestei prime forme consultative.
”Am transmis varianta de lucru a PNDR 2014 – 2020. Așteptăm emiterea de către Comisia Europeană a regulamentelor de implementare și a actelor delegate. Vreau să accentuez faptul că suntem în grafic și ne ținem promisiunea de a demara cât mai repede acest nou Program pentru ca mediul rural românesc să beneficieze de fondurile europene atât de necesare. Nu în ultimul rând, aș dori să mulțumesc tuturor celor implicați în consultări”, a declarat Daniel Constantin, ministrul agriculturii.
 
Cioloş îl contazice pe Turtoi: PNDR, în forma finală, nu "light”
dacian-ciolos-cred-ca-de-anul-viitor-vor-putea-fi-eliminati-toti-cei-care-primesc-subventie-fara-sa-si-lucreze-terenulAflat în turneu de informare prin România, comisarul Dacian Cioloş a atras atenţia autorităţilor române că PNDR poate fi finalizat şi depus la CE fără să mai aştepte decizia Parlamentului European şi al Consiliului.  Aceasta în pofida speculaţiilor domnului s.s. Turtoi, de la MADR care declara săptămâna trecută că PNDR este realizat întro formă "subtire”, pentru că cei de la CE oricum vor interveni pe text.  In logica dlui Turtoi, PNDR ar fi trebuit trimis , chiar asa "light” (adică să fie, acolo), la 15 martie a.c. 15 martie a trecut, dar dl Turtoi tace ca-n păpuşoi."Semnalele sunt că vor ieși regulamentele în aprilie și sperăm ca până la finele lunii aprilie să avem o formă pe care să o putem trimite oficial la Bruxelles pentru a putea fi aprobat programul cât mai rapid", zicea dom’Turtoi.
Iata ce zice domnul Cioloş: "Regulamentul pentru dezvoltare rurală tocmai a fost adoptat de către Comisie și este la Parlament și la Consiliu, care are încă două luni pentru a-și da acordul. Poate să fi un acord tacit sau un acord direct prin vot. Din punct de vedere formal regulamentul respectiv de aplicare nu este adoptat, dar textul există și acum vă spun că statele membre care chiar vor să avanseze mai repede pot să o facă pentru că din momentul din care Comisia Europeană a început elaborarea acestui regulament de implementare a Programului de Dezvoltare Rurală am avut consultări directe cu statele membre. Am avut chiar adaptări ale textului pentru a ține cont de remarcile statelor membre și am recomandat tuturor statelor membre să înceapă pregătirea Programului de Dezvoltare Rurală în paralel cu adaptarea acestui regulament tocmai ca să nu întârzie". "Consiliul și Parlamentul pot acum doar să respingă sau să accepte textul, însă eu nu văd probleme de respingere pentru că textul l-am negociat informal și cu Parlamentul și cu statele membre. Deci practic textul pe baza căruia statele membre pot să își finalizeze Programul de Dezvoltare Rurală există", a precizat comisarul european. In plus, pentru a-l contrazice si mai tare pe dom’Turtoi, dl. Ciolos apasa pe vorbe: "Comisia Europeană nu o să ceară să se adauge anumite lucruri, ci eventual să se clarifice. Am constatat că în perioada de programare actuală birocrația a crescut mult și procedurile au fost foarte complexe pentru că anumite prevederi privind criterii de selecție sau de eligibilitate din Programul de Dezvoltare Rurală au fost ambigue și atunci funcționarul de la agenție poate să interpreteze după cum crede el de cuviință (...)".
Asa că, hai cu PNDR-ul domnu’ Turtoi.

Noul PNDR al României va fi "subţire”, precum logica oficialilor MADR

interviu george turtoi (apdrp): vrem să evităm dezangajarea şi să plătim 1,34 de miliarde de euro anul acesta Intr-un interviu acordat Agerpres, George Turtoi, secretar de stat la MADR, ne anunţă, cu un limbaj incoerent si specific fostilor brigadieri de CAP ("eu fac”, "eu dreg”, "eu propun”) că o primă variantă a PNDR 2014-2020 ar putea fi transmisă  CE în jurul lui 15 martie a.c. Turtoi a ţinut să precizeze ca proiectul MADR va fi unul "subţire” sau "mult mai light”(sic!!!). Motivul?: Comisia Europeană oricum va mai lucra pe proiectul de ţară al PNDR. Sau cum zice don’Turtoi:De ce s-o trimit eu (varianta de PNDR – n.n.) direct încărcată și ulterior să mă leg de mâini și de picioare cu toate detaliile pe care le-am prins, iar Comisia Europeană să mai adauge alte detalii”. Mai, domnu’Turtoi, ştiai mata ca PNDR-ul acesta nu este al dumitale ci al României? Ca atare, angajamentele în faţa CE nu le iei d-ta ca persoană fizică, nici ca (întâmplător) s.s. la MADR, ci ministerul agriculturii şi Guvernul României în numele a zeci de milioane de lucrători ai pământului şi locuitori ai zonelor rurale.
Pantru a ne edifica asupa logicii de lemn (George Turtori este inginer silvic!), redăm câteva extrase din interviul acordat de acesta Agerpres:
 -"După finalizarea consultărilor cu actorii implicați în mediul rural din România, pe diverse domenii de activitate, vom da forma finală a PNDR 2014-2020, iar la sfârșitul săptămânii viitoare, în 15 martie, o să-l transmitem la Bruxelles sub formă de prim draft, ca să putem începe dezbaterile tehnice. Chiar dacă nu au apărut încă regulamentele europene și nu putem trimite oficial programul, vrem să începem consultările tehnice. Semnalele sunt că vor ieși regulamentele în aprilie și sperăm ca până la finele lunii aprilie să avem o formă pe care să o putem trimite oficial la Bruxelles pentru a putea fi aprobat programul cât mai rapid";
-"În dezbaterile publice cu toți actorii implicați s-a discutat punct cu punct fiecare fișă de măsură. S-au cerut adăugiri și completări din partea opiniei publice tehnice, iar pe urmă s-au supus votului. Am avut săptămâna aceasta dezbateri pe fiecare măsură din program, în jur de 10 dezbateri, dar în care au fost cuprinse toate cele 14 măsuri din noul PNDR. Mai așteptăm săptămâna viitoare partea scrisă de propuneri, o să le analizăm, și, dacă sunt fezabile, vor fi corelate cu tot ceea ce cuprinde fișa. Nu o să acceptăm lucruri de fond, care nu pot fi supuse la vot, pentru că nu vreau să fie acuzat sub nicio formă ministerul că a prins în vreo fișă doar o propunere de la un singur partener și nu a fost dezbătută cu ceilalți";
-"Noi am încercat acum să facem o variantă de PNDR mult mai "light", mai subțire, nu am mai detaliat anumite aspecte. În opinia mea, este prea mult simplificată. De ce? Pentru că în mod sigur Comisia va cere să o mai încărcăm. De ce s-o trimit eu direct încărcată și ulterior să mă leg de mâini și de picioare cu toate detaliile pe care le-am prins, iar Comisia Europeană să mai adauge alte detalii. O să ajungem astfel la un program la fel de încărcat cum este cel de acum. Așa le trimit o formă mult simplificată și dacă solicită niște adăugiri — sunt convins că o vor face, mai ales pe partea de selecție și de eligibilitate — vom completa doar acolo unde le solicită";
România este pregătită să deschidă o primă măsură din noul program a doua zi după ce apar regulamentele europene și după trimiterea variantei oficiale a PNDR, consideră George Turtoi, iar acest lucru ar putea avea loc în luna mai, dacă regulamentele apar în aprilie așa cum a promis Comisia Europeană.
"Dacă nu apar regulamentele europene nu ai cum să lansezi nicio sesiune de măsură pentru că nu ai cum să-ți trimiți PNDR-ul oficial și nu ai cum să-ți asumi răspunderea pe el. Logica este ca, după ce trimitem varianta oficială, să nu mai așteptăm până la aprobarea lui, ci să ne asumăm răspunderea ca stat membru și să lansăm sesiunea. Noi suntem pregătiți să o lansăm a doua zi după ce am trimis oficial noul PNDR";
"În aceste condiții, vom lansa măsura 121 (n.r. Modernizarea exploatațiilor agricole) pe cele trei componente din actualul PNDR, dar cu finanțare din măsura 'Investiții în active fizice' din programul viitor. Singura cerință este ca în programul viitor proiectele actuale să fie eligibile și să fie finanțabile și ne-am asigurat de acest lucru. Toate discuțiile cu Comisia se vor învârti pe specificațiile tehnice din program, nu atât pe alocările financiare, pentru că ele sunt suficient de bine fundamentate, astfel încât să poată fi menținute"/JAR/09.03.14

Abordări generale privind politica agricolă în România  şi pregătirea procesului de implementare a Politicii Agricole Comune
(extrase din Raportul de cercetare I E A - I N C E   Bucuresti, ASE Bucuresti, USAMV Bucuresti, Agroserv Management) 
Caracteristicile politicii agricole în România până la aderarea la Uniunea Europeană
Înainte de 1989, politica privind agricultura în România avea caracteristicile comune cu cea a tuturor statelor cu  economie de comandă, dar cu accente puternice de centralizare excesivă. Preţurile majorităţii produselor agricole nu se stabileau de către piaţă, ci administrativ, la nivel central, iar susţinerea agriculturii nu viza veniturile agricultorilor, ci creşterea randamentelor la produsele considerate de bază în alimentaţie şi menţinerea preţurilor de consum.
Progresele înregistrate în modernizarea producţiei agricole erau relevante în unele ramuri în sectorul de stat şi în unele cooperative agricole de producţie, în general sprijinite de stat. Pe ansamblu, agricultura României nu era comptitivă, iar decalajele de înzestrare tehnică, randamente la hectar şi pe animal, în exercitarea managementului, în funcţionarea sistemului agroalimentar, privind piaţa şi eficienţa economică erau considerabile faţă de ţările dezvoltate. Sistemul practicat nu asigura cointeresarea producătorilor agricoli. Cooperativele agricole de producţie s-au organizat prin măsuri de colectivizare forţată şi nu prin consimţământul ţăranilor.
Asigurarea aprovizionării cu inputuri şi comercializarea produselor era dirijată de la nivel central şi se realiza de către un număr restrâns de întreprinderi de stat, care deţineau monopolul comerţului cu ridicata. Comerţul cu amănuntul al micilor producători individuali era limitat, iar preţurile erau dependente de un mercurial stabilit de organismele administrative ale statului.
Dificultăţile în aprovizionarea populaţiei cu alimente create de performanţa slabă pe ansamblul agriculturii  şi cantităţile de produse agricole mari exportate pentru plata datoriei externe, în preajma revoluţiei din 1989, au constituit premisele aplicării unor mecanisme de politică care nu au avantajat progresul agriculturii în primii ani după 1989.  Măsurile de reformă au fost deficitare şi neînsoţite de la început de un sistem de finanţare care să fi asigurat modernizarea tehnică şi tehnologică şi formarea filierelor de comercializare pe baze cooperatiste sau în sistemul proprietăţilor private.  Reforma agricolă a întârziat şi s-a desfăşurat fără o bază legislativă care să faciliteze formarea structurilor de piaţă. Totodată, nu s-a urmărit creşterea performanţelor exploataţiilor agricole.  Legislaţia funciară a condus la parcelarea excesivă a terenurilor. Mecanismele de politică agricolă au facilitat transformarea celei mai mari părţi din agricultura românească în agricultură de subzistenţă, iar sistemul de finanţare nu a stimulat investiţiile pentru modernizarea exploataţiilor şi organizarea economică. 
Procesul de privatizare  şi restructurarea agriculturii au fost influenţate de
factorul politic în sens negativ şi a lipsit fundamentarea ştiinţifică a deciziilor de
politică agricolă. Până în anul 2000, formele de sprijin financiar acordat din bugetul de stat al agriculturii nu au sprijinit dezvoltarea  sectorului comercial şi a pieţei agricole, cu
toate că declarativ se urmărea acest scop.  Principalele caracteristici au fost următoarele:
• orientarea sprijinului către susţinerea consumului întregii populaţii (72,4% din totalul sprijinului), în perioada 1991-1993, ceea ce a produs distorsiuni pe piaţă. Controlul administrativ al preţurilor produselor agricole şi liberalizarea preţurilor la inputuri înaintea preţurilor produselor agricole a adâncit aceste distorsiuni;
• trecerea la susţinerea prioritară a producătorilor agricoli în scopul creşterii producţiei agricole în perioada 1994-1996 nu a avut efectele scontate decât pe termen scurt. Subvenţionarea inputurilor şi primele cuprinse în preţurile de achiziţie pentru produsele de bază au reprezentat 46,4% din totalul sumelor alocate de la bugetul de stat pentru susţinerea agriculturii;
• subvenţionarea în proporţie de 60% sau 70% a dobânzilor la credite acordate pentru achiziţionarea de tractoare, maşini  şi alte inputuri, constituirea de stocuri de produse agroalimentare etc a avut efecte negative. Sistemul creditelor direcţionate a fost de tip inflaţionist  şi a condus la distorsiuni la nivelul agenţilor economici. Aceste credite s-au
acordat cu prioritate întreprinderilor cu capital de stat sau majoritar de stat, micii producători fiind excluşi. Cheltuirea unor sume mari din banii publici s-a făcut prin transferul de la buget, completate de măsuri cvasifiscale sub formă de credite direcţionate refinanţate de Banca Naţională a României. Aceste practici au dus la dificultăţi la nivelul macroecnomic, s-au practicat emisiuni de monedă  fără acoperire  şi a crescut inflaţia.
• începând din 1997, susţinerea financiară a producătorilor agricoli s-a schimbat, urmând o cale neinflaţionistă, transparentă. S-a eliminat sistemul de credite cu dobândă subvenţionată din surse BNR. Sumele respective au fost prevăzute în bugetul Ministerului Agriculturii. Subvenţiile de la bugetul de stat ajungeau la producătorii agricoli prin „sistemul de plată pe baza cupoanelor valorice”. Aceste cupoane s-au acordat cu titlu gratuit agricultorilor persoane fizice, titularilor cu drept de proprietate pentru suprafeţe agricole de cel puţin 0,5 ha, în scopul susţinerii unor inputuri agricole  şi ulterior celor care lucrau pîmântul. Acest sistem a fost îmbunătăţit ulterior, prin acordarea de cupoane  şi societăţilor agricole constituite în baza Legii nr. 36/1991  şi a Legii societăţilor agricole nr. 31/1990 (pentru societăţile privatizate şi cu capital majoritar privat). Formele de sprijin au fost numeroase. La cele de mai sus s-au adăugat:gratuităţi pentru depozitarea grâului, prime pentru stimularea exportului, sprijin acordat crescătorilor de animale pentru achiziţia de material seminal  şi pentru reproducţie. Totuşi,  sprijinul financiar în perioada 1997-2000 a fost inferior anilor 1995-1996. Orientarea prioritară spre micile gospodării  ţărăneşti care produceau prioritar pentru autoconsum nu a contribuit la formarea sectorulu fermelor familiale care să producă pentru piaţă, aşa cum s-a stabilit la aplicarea acestor forme de sprijin. Dimpotrivă, măsurile luate au avut caracter social, nu s-a urmărit performanţa şi ca urmare s-a menţinut starea de subzistenţă în agricultură.
Până în anul 2000 a scăzut vertiginos producţia de sfeclă de zahăr, efectivele de animale  şi producţia animală, s-a degradat patrimoniul viticol  şi pomicol.
Procesul de privatizare în sectorul de stat al agriculturii nu avea fundamentare economică şi s-a degradat treptat. Legislaţia în vigoare şi lipsa controlului riguros au determinat mari distrugeri de patrimoniu şi fapte ilicite.
Între 1991 şi 2000, efectele produse de alocarea de la bugetul de stat pentru agricultură a peste 6,5 miliarde Euro nu au fost favorabile restructurării şi formării pieţei concurenţiale. Totodată, veniturile agricultorilor au scăzut. Sectorul privat nu s-a consolidat, au fost închise numeroase complexe zootehnice şi s-a adâncit starea de subzistenţă pe ansamblul agriculturii.
Deşi în anumite cazuri s-au introdus unele mecanisme PAC folosite înainte de 1990 (susţinerea inputurilor, prime incluse în preţ, subvenţionarea dobânzilor la credite etc), acestea nu puteau da rezultate în condiţiile unei agriculturi cu un puternic caracter dual şi fostului sector de stat în proces de destrămare. Pe de altă parte, România a aplicat unele măsuri de Politică Agricolă Comună caracteristică anilor ’50-’60, la care Uniunea Europeană a renunţat treptat întrucât s-a dovedit că produceau distorsiuni pe pieţe. Susţinerea de producţie nu a asigurat realizarea unor sortimente de producţie adecvate cerinţelor pieţei interne. Ca urmare a continuat creşterea importurilor de produse agroalimentare, chiar în cazul unor produse care în mod tradiţional erau exportate de România în trecut.
Etapa 2001-2003
În această perioadă, schimbarea mecanismelor de susţinere a agriculturii a urmărit îmbunătăţirea ofertei interne în vederea creşterii gradului de asigurare a securităţii alimentare. Sprijinul era direcţionat către exploataţiile agricole, dar instrumentele  şi mecanismele de utilizare se bazau pe aceleaşi principii de bază ca  şi în etapele anterioare. Ordonanţa Guvernului nr. 108 din  iunie 2001 privind exploataţiile agricole (ulterior Legea nr. 166/2002) orienta sprijinul către exploataţiile mai mari de 100 hectare sau cu peste 15 capete vaci de lapte etc. Gospodăriile care aveau dimensiuni sub aceste limite nu erau eligibile pentru acordarea de sprijin pentru investiţii. În anul 2002, legea a fost amendată  în  sensul  că prmitea acordarea de sprijin exploataţiilor mici (dar în anumite limite) în scopul producerii unor produse destinate pieţei şi eliminarea unor prevederi care favorizau întreprinderile agricole mari.
Începând cu 2001, bugetul de stat al agriculturii a început să fie elaborat pe programe prioritare. S-au acordat sume importante pentru susţinerea producţiei agricole, dar  şi pentru investiţii în modernizare  şi  a început procesul de organizare instituţională în vederea apropierii de  organismele similare din Uniunea Europeană. Deşi în preţuri curente, sprijinul bugetar pentru agricultură a crescut faţă de etapele anterioare, în preţuri reale  şi respectiv în Euro s-au menţinut la nivelul perioadei 1997-2000. În anul 2001 s-a introdus sprijinul direct de un milion lei la hectar pentru exploataţii de până la 5 hectare de teren.
Începând din anul agricol 2003-2004, această formă de sprijin s-a extins cu scopul apropierii de mecanismul similar al PAC sub denumirea de sprijin direct la hectarul cultivat, în sumă de 2 milioane ROL pentru exploataţiile cu până la 5 hectare şi ulterior de 2,5 mil lei/ha. De această formă de sprijin au beneficiat 4,4 milioane de producători agricoli. S-a introdus de asemenea un nou instrument financiar –  creditul agricol de producţie, pentru sprijinirea exploataţiilor comerciale.
Primele pentru producţie au fost eliminate, cu excepţia producţiei de carne şi lapte.
Începând cu anul 2002 s-a introdus  sprijinul pentru producţia marfă în sectorul vegetal şi zootehnic, care a favorizat întreprinderile şi societăţile agricole mari.
Formele şi tipurile de sprijin s-au înmulţit şi diversificat, astfel:
• producătorii agricoli persoane fizice au beneficiat de opt forme de sprijin în cadrul alocaţiilor de la buget, la care s-au adăugat subvenţiile acordate în cadrul a zece programe pentru zootehnie;
• producătorii organizaţi în exploataţii agricole fără personalitate juridică au beneficiat de nouă forme de sprijin;
• societăţile comerciale cu profil agricol  şi exploataţiile agricole cu personalitate juridică au beneficiat de zece forme de sprijin. Acestea nu au 16 beneficiat de sprijinul direct de 2 milioane lei la hectar, dar au primit sprijin pentru susţinerea creditelor pentru achiziţia de tractoare şi maşini agricole, sub formă de granturi, de până la 30% din valoarea creditului (în sume limitate, prevăzute în bugetul anual).
Numărul excesiv de mare de forme de sprijinire a producătorilor agricoli nu era de natură să producă efecte favorabile asupra performanţelor din cauza sumelor mici  şi accesului limitat la anumite forme de susţinere a exploataţiilor familiale mijlocii. Erau favorizate, pe de o parte marile unităţi agricole, iar pe de altă parte sume importante erau alocate unui număr ridicat de mici gospodării de subzistenţă având rol de protecţie socială şi nu de susţinere a performanţei şi de formare a exploataţiilor viabile.
Sistemul de sprijinire a producătorilor agricoli nu s-a bazat pe obiective clare cu privire la tipul de agricultură şi la formarea sectorului exploataţiilor familiale mijlocii care să constituie
scheletul sectorului comercial al agriculturii şi care să ne apropie de structurile de exploatare ale Uniunii Europene.
Dualitatea formelor de exploatare s-a  conjugat cu dualitatea formelor de sprijin. Alocările bugetare s-au orientat, pe de o parte spre marile întreprinderi, iar pe de altă parte spre puzderia de gospodării ţărăneşti de subzistenţă. Nu s-a reuşit selecţia unor exploataţii viabile.
Efectele unor forme de sprijin nu  şi-au atins scopul. Aşa, de pildă, subvenţionarea preţului la seminţe certificate nu a fost stimulativă deoarece comercianţii au majorat preţurile cu cuantumul subvenţiei. Subvenţionarea dobânzilor la credite pentru achiziţia de maşini  şi utilaje a produs distorsiuni  şi nemulţumiri întrucât sumele erau limitate şi au beneficiat prioritar marile companii. Alocaţiile bugetare de la capitolul „Transferuri” pentru susţinerea directă a produselor marfă din sectoarele vegetal şi animal nu au avut caracterul de „plăţi directe”, asemănătoare cu sistemul practicat în Uniunea Europeană. După reforme succesive, UE a trecut la decuplarea treptată a susţinerii de producţie. Creşterea producţiei agricole nu mai este de multă vreme un obiectiv al Comunităţii, iar controlul ofertei s-a relaxat, rolul principal în orientarea producătorilor revenind pieţei. Acordarea plăţilor decuplate de producţie stimulează producătorii să producă produsele cerute de consumatori şi nu produsele pentru care primesc subvenţii la hectar sau pentru anumite cantităţi. Acest sistem stimula formarea excedentelor greu vandabile.
Sprijinul financiar direct, de 2 milioane  lei la hectar, destinat agricultorilor care exploatau până la 5 hectare, de la capitolul  „Transferuri” din buget, era un sprijin social, fără impact economic relevant  şi a reprezentat o mare risipă de resurse financiare.
Accentul pus pe creşterea producţiei prin mecanismele de sprijin folosite nu  şi-a atins scopul. Dimpotrivă, la unele culturi au apărut în anii cu recolte bune excedente, cum este cazul grâului. La alte culturi, suprafeţele s-au redus drastic (sfecla de zahăr, plantele textile, tutunul etc).
Încercările de creştere a veniturilor agricultorilor fără a se urmări apropierea de piaţă şi crearea cadrului de funcţionare pe principii economice au eşuat. Autoconsumul a crescut, iar piaţa internă s-a restrâns.
Programele de sprijin a producătorilor agricoli nu au fost însoţite de obligativitatea îndeplinirii unor obligaţii care să evidenţieze gradul de realizare a acestora, nu s-au stabilit indicatori de performanţă şi nu s-au făcut evaluări de impact.
Etapa 2004-2006
Această etapă marchează unele schimbări menite să apropie mecanismele de politică agricolă naţională de Politica Agricolă Comună. În anul 2004 s-au aplicat cu precădere scheme de sprijin direct de la bugetul de stat pentru micii producători care exploatau sub 5 hectare şi sprijin pentru producţia marfă. S-a menţinut subvenţionarea inputurilor. S-a intensificat procesul investiţional în ferme, prioritar din surse externe nerambursabile. În anul 2005 a continuat aplicarea unor programe de sprijin aprobate în anii precedenţi, dar s-a modificat mecanismul anterior. S-a introdus schema de bonuri valorice atribuite gratuit, cu finanţare de la bugetul de stat, pentru procurarea unor inputuri (seminţe, îngrăşăminte chimice, pesticide şi motorină). Sau menţinut subvenţiile pentru producţia marfă în sectorul vegetal şi în zootehnie. S-au menţinut sumele la carne şi lapte. A continuat de asemenea aplicarea unei forme de sprijin pentru depozitarea cerealelor, începută în anul 2004.
În anul 2006, sistemul de sprijin bugetar s-a modificat în concordanţă cu unele prevederi din Tratatul de aderare al României la Uniunea Europeană, astfel:
• s-a încercat introducerea schemei de plată  pe  unitatea  de  suprafaţă pentru culturile în arabil pentru care s-au negociat cote şi plafoane;
• s-a introdus o schemă de plată pe specii de animale;
• s-a creat  programul „Fermierul” cu scopul formării unui număr de exploataţii comerciale familiale mijlocii.
Sistemul de susţinere bugetară s-a bazat pe bonuri valorice şi parţial pe plăţi în lei, pentru achiziţionarea de seminţe, îngrăşăminte, pesticide, motorină, folie de polietilenă, apă pentru irigat pentru culturi vegetale şi pentru producţia zootehnică. Aceste forme de sprijin s-au aplicat în trecut în UE.
Finanţarea de la buget s-a efectuat pe bază de  programe strategice multianuale, prevăzute în anexele la buget. S-au comasat trei programe pentru agricultură şi s-a lansat un nou program pentru investiţii în ferme. În total, trei programe sunt destinate agriculturii,  câte un program pentru sistemul de îmbunătăţiri funciare, silvicultură şi susţinerea exportului.
Cheltuielile publice pentru anii 2004-2006 sunt mai mari faţă de anii precedenţi datorită creşterii resurselor provenite din asistenţa financiară externă Nivelul sumelor alocate de la bugetul naţional s-au redus de la 2319,9 mil. RON, cât au fost în 2004, la 1892,2 mil. RON în 2006. Unele suplimentări s-au făcut în urma rectificărilor bugetare din anul 2006.
În anii 2004-2005, sumele alocate de la bugetul de stat s-au repartizat pentru un număr mare de culturi, în scopul creşterii producţiei (cereale boabe, leguminoase boabe, plante tehnice, cartofi, legume în câmp  şi spaţii protejate, pomicultură, viticultură, zootehnie, piscicultură, controlul calităţii seminţelor  şi materialului săditor, testarea  şi înregistrarea soiurilor, promovarea programelor de dezvoltare rurală). A continuat subvenţionarea unor inputuri, pe baza introducerii bonurilor valorice.
În anul 2006 s-a restrâns numărul de culturi şi specii de animale care au beneficiat de subvenţii la hectar, în cadrul unui singur program pentru dezvoltarea producţiei vegetale, a zootehniei  şi a pisciculturii, precum  şi a unui program de investiţii. S-a eliminat susţinerea producţiei marfă în sectorul vegetal, a rămas însă pentru sectorul zootehnic dar cu sume mult mai scăzute. S-au prevăzut subvenţii pentru irigaţii, subvenţii pentru achiziţionarea de motorină şi pentru acoperirea cheltuielilor de depozitare. S-au menţinut primele pentru producţia de lapte, dar la un nivel scăzut. Orientările principale în susţinerea agriculturii au devenit  investiţiile în ferme, în special prin aplicarea Programului „Fermierul”. Au crescut alocaţiile pentru stimularea producţiei de export. Pe parcursul anului 2006 au avut loc o serie de rectificări în structura subvenţiilor. Astfel, pe baza HG nr. 258/2006 s-a decis extinderea categoriei de producători agricoli care pot beneficia de sprijin bugetar pentru achiziţionarea de dotări şi instalaţii zootehnice performante, precum şi prime anuale pentru producţia de lapte livrată. Prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului din 25/29.03/2006 sa suplimentat cu 200 mil. RON „Programul de dezvoltare durabilă a sectorului zootehnic  şi piscicol”. Acest program are ca scop  susţinerea producţiei ecologice, prin stimularea înfiinţării de noi ferme ecologice certificate, valorificarea unor resurse naturale din zonele montante în acest sscop şi creşterea exporturilor. În această etapă au existat orientări spre realizarea unor obiective legate de calitatea produselor, dotarea tehnică a fermelor, creşterea randamentelor la hectar şi pe animal, dar şi obiective privind competitivitatea produselor.
Deşi în anul 2005 s-a intenţionat schimbarea politicilor de susţinere bugetară a agriculturii, cea mai mare parte din sumele alocate de la bugetul de stat au fost destinate menţinerii capacităţilor de producţie agricolă, înfiinţării unor culturi, susţinerii producţiei marfă, fără ţinte clare privind creşterea productivităţii  şi competitivităţii agricole. Programul „Fermierul” s-a derulat greoi, accesul producătorilor mici  şi mijlocii a fost redus, documentaţia a fost greoaie, subvenţiile prevăzute în program nu s-au acordat direct fermierilor, ci prin intermediul băncilor. Obiectivul iniţial de creare a 6000 de ferme familiale comerciale mijlocii nu s-a realizat. Sumele preconizate pentru această destinaţie  au  fost  direcţionate către cofinanţarea proiectelor SAPARD şi au beneficiat prioritar fermele mari.
Performanţa finanţării bugetare a agriculturii
În perioada 1991-2006, agriculturii României i-au fost alocate de la bugetul de stat cca 9 miliarde Euro pentru restructurare, sprijinirea veniturilor producătorilor agricoli, formarea pieţei etc. La această sumă se adaugă alocaţiile externe nerambursabile provenite în special de la Uniunea Europeană, dar şi de la Banca Mondială şi de la diferite guverne. Sumele provenite de la Uniunea Europeană prin programele PHARE  şi SAPARD se ridică la peste 1,250 milioane Euro, în perioada 2000-2006. În comparaţie cu vechile state membre ale Uniunii Europene, sprijinul public pentru agricultura României este redus, fiind de cca 800 Euro la hectarul agricol pe o perioadă de 15 ani, echivalentul subvenţiilor pe 1-2 ani pe un hectar în UE15. Totuşi, sprijinul de la bugetul de stat pentru agricultură nu a fost de neglijat în România, dar efectele acestei susţineri sunt slabe (tabelele 7-8 şi figurile 3-4). În perioada 1991-2005, susţinerea bugetară a agriculturii, exprimată prin alocaţii bugetare la un hectar cultivat s-a situat între un minim de 20,43 ECU/ha în 1991 şi 26,79 Euro/ha în 2005.
Variaţiile anuale mari s-au datorat variaţiilor condiţiilor climatice, schimbărilor de guvernare şi ca urmare a schimbărilor în mecanismele de politică agricolă, variaţiei cursului de schimb etc. Produsul Intern Brut (VAB) din agricultură a variat de la un minim de 321,97 ECU/ha în 1992 până la un maxim de 910,06 Euro/ha în 2004. Evoluţiile anuale sunt pozitive după anul 2004, când au început să se conjuge efectele finanţării bugetare naţionale cu sprijinul de la Uniunea Europeană. Produsul Intern Brut Agricol (VAB) pe o persoană ocupată în agricultură, ca exprimare a productivităţii muncii rămâne redus şi stagnează în perioada 1991-2000 datorită populaţiei agricole numeroase  şi are tendinţă de creştere pe măsura
reducerii populaţiei agricole în anii următori. După recensământul agricole din 2002, populaţia agricolă aptă de muncă a scăzut  şi ca urmare a schimbării metodologiilor de calcul la INS (conform  EUROSTAT). Ponderea agriculturii în PIB este în scădere, pe măsura restructurării  şi a dezvoltării eonomiei. Ponderea cheltuielilor bugetare pentru sprijinirea agriculturii în PIB-ul total este scăzută, iar ponderea cheltuielilor bugetare pentru agricultură în PIB-ul agricol reflectă faptul că atunci când contribuţia agriculturii în PIB a fost ridicată (anii 1991-1998), datorită faptului că acest sector a rezistat mai bine şocului iniţial al reformei, ponderea cheltuielilor bugetare în PIB-ul agricol a fost mare (cu excepţia anului 1991). Treptat însă, pe măsură ce economia a început să se dezvolte, ponderea cheltuielilor bugetare în PIB-ul agricol se apropie de ponderea agriculturii în PIB-ul total, dar scade ponderea cheltuielilor bugetare pentru sprijinirea agriculturii în PIB-ul total.
Sursele externe de finanţare a agriculturii şi dezvoltării rurale până la aderarea României la Uniunea Europeană
După anul 1990, România a beneficiat de asistenţă tehnică şi economică din partea unor instituţii  şi organizaţii internaţionale, prin diferite programe, dar în special din partea Uniunii Europene.
Sursele de finanţare externă se grupează în:
• rambursabile, acordate de către diferite bănci  şi organizaţii nonguvernamentale, sub formă de împrumuturi, microcredite, asistenţă tehnică etc;
• nerambursabile, acordate sub formă de granturi  şi sprijin de la UE prin diferite programe pentru agricultură şi dezvoltare rurală.
Programul PHARE
Începând cu anul 1995, Uniunea Europeană a acordat sprijin permanent României  prin Programul PHARE. Acest instrument financiar a devenit un instrument de preaderare pentru sprijinirea dezvoltării instituţionale, implementarea acquis-ului comunitar, dezvoltarea unei economii de piaţă funcţionale prin întărirea coeziunii economice şi sociale.
În prima etapă de derulare a progrramului PHARE, 1995-1999, României iau fost alocate 110 milioane Euro. În etapa 2000-2006 i-au fost alocate 250 milioane Euro. O parte din aceste alocaţii (36,4 mil. Euro în perioada 2001-2003 şi 75 mil. Euro în perioada 2004-2006) au revenit direct  şi indirect agriculturii  şi zonelor rurale, pentru: întărirea capacităţii administrative în sectorul fito-sanitar, consolidarea sistemelor de control a calităţii alimentelor, dezvoltarea şi consolidarea sectorului sanitar-veterinar, întărirea capacităţii instituţionale a sectorului piscicol, armonizarea legislaţiei  şi consolidarea capacităţii administrative a acquis-ului în domeniul vinului etc.
În perioada 2004-2006 s-au elaborat proiecte importante de orientare a sectorului agroalimentar în funcţie de politica şi legislaţia UE. S-au creat instituţii şi sisteme pentru accesarea fondurilor europene post-aderare, s-au aplicat proiecte în sprijinul dezvoltării rurale, asigurarea siguranţei alimentare, respectarea cerinţelor veterinare şi fito-sanitare etc.
Programul ISPA
Prin instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare – ISPA, Uniunea Europeană a acordat, începând cu anul 2000, asistenţă financiară nerambursabilă pentru pregătirea aderării.
Au beneficiat de alocaţii din acest program obiectivele de mediu, transporturile, dar  şi zonele agricole  şi rurale, pe baza proiectelor ISPA pentru dezvoltarea  şi modernizarea infrastructurilor de transport, alimentarea cu apă potabilă a unor sate, înfiinţarea de rampe ecologice de deşeuri, protecţia calităţii aerului etc. Aceste proiecte au fost cofinanţate de Banca Europeană de Reconstrucţi  şi Dezvoltare, Banca Europeană de Investiţii, bugetul de stat al României şi diferiţi donatori.
Programul SAPARD
Programul Special de Preaderare pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală a fost creat în 1999 pentru  ţările aflate în perioada de preaderare în vederea participării la Politica Agricolă Comună. Modul de administrare a programului SAPARD este prevăzut în Reglementarea Comisiei Europene nr. 2222/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
Programul SAPARD a avut ca obiectiv susţinerea eforturilor  ţărilor candidate la aderare pentru pregătirea implementării Politicii Agricole Comune, asigurarea creşterii performanţei în agricultură şi dezvoltarea durabilă a zonelor rurale în ţările candidate. Aceasta implică:
• sprijinirea implementării acquis-ului comunitar privind Politica Agricolă Comună şi politicile conexe;
• sprijinirea soluţionării problemelor specifice  şi prioritare în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale.
România a parcurs paşi importanţi pentru a putea beneficia de fondurile comunitare de preaderare alocate prin programul SAPARD. Derularea programului s-a realizat în condiţiile aprobării de către Comisia Europeană a Planului Naţional pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, semnarea Acordului Multianual de Finanţare  şi aprobarea acreditării Agenţiei de
implementare a programului, „Agenţia SAPARD”. În baza Legii nr. 157/22.09.2000 şi aprobării Comisiei Europene a intrat în vigoare Planul Naţional pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (PNADR), care conţine pentru România 11 măsuri prioritare care au fost finanţate prin programul SAPARD.
Acreditarea măsurilor s-a făcut în etape diferite. Comisia Europeană a decis alocarea unei contribuţii financiare nerambursabile României, în perioada 2000-2006, de cca 156 milioane Euro/an. În anul 2004 au fost demarate procedurile de acreditare a ultimelor patru măsuri SAPARD. Măsura 2.2 „Managementul resurselor de apă” nu a fost acreditată de către Comisie, suma fiind redistribuită către Măsura 2.1 „Dezvoltarea infrastructurii rurale”. Aceasta a fost acreditată în ianuarie 2006.
Contact:
JAR - Jurnalul agriculturii româneşti
031721
Bucuresti, Romania-Roumanie
+40 (0) 725 511 887 
office.agriculturaro@gmail.com 
http://agricultura-ro.ucoz.ro


Echipa

Constantin Răduţ - editor şef

Costin Buradu - senior editor

Ion Ciprod - redactor